CLUB ROTARY Baia Mare 2005
"Be a gift to the world"

Bal caritabil Rotary 2015

Club Rotary Baia Mare 2005 si Club Rotary Baia Mare organizeaza vineri 15 mai 2015 , ora 18,30 la Restaurant Carpati Baia Mare, Balul caritabil anual cu tema "Academia naturii , farmecul plei air-ului baimarean;"
2015-05-15

                                    BAL CARITABIL ROTARY 2015

 

Rotary Club Baia Mare 2005 şi Rotary Club Baia Mare ,organizează vineri, 15 mai 2015, ora 18.30, la Restaurantul "Carpaţi", din Baia Mare, balul caritabil "Academia naturii - Farmecul plein-air-ului în pictura băimăreană".

Invitaţi: Paula Seling, Grupul "Iza" şi soprana Natalia Buciuman.

În cadrul evenimentului se va organiza o licitaţie de tablouri ale unor cunoscuţi artişti plastici băimăreni.

Participanţii la bal vor sprijini astfel organizarea, în perioada 1-9 octombrie 2015, a unui Atelier de pictură „en plein-air”, a studenţilor de la Arte Plastice - Pictură din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare, eveniment prilejuit de împlinirea, la 1 octombrie, a 15 ani de la înfiinţarea învăţămîntului academic de artă din Baia Mare.

Proiectul vizează cîteva direcţii de cercetare şi studiu:
• Structuri tipologice şi modele estetice în pictura de peisaj în plein-air
• Studenţii băimăreni de la Arte Plastice cu şevaletul pe urmele pictorilor de altă dată
• Spaţiul spiritual al Maramureşului în Muzeul Satului din Baia Mare.

De asemenea, prin sprijinul financiar al participanţilor la bal se va organiza o expoziţie cu lucrările de pictură realizate în cadrul Atelierului, în Salonul Artelor de la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu", iar cei 20 de studenţi, din cadrul programului de licenţă şi masterat, acreditat cu susţinerea Rotary Club Baia Mare 2005, vor fi sprijiniţi şi încurajaţi în activitatea profesională şi artistică, asigurîndu-li-se materialele necesare dar şi premii şi diplome de participare.

informatii suplimentare: rotarybaiamare2005@gmail.com

EVENIMENTE viitoare

arhiva EVENIMENTE

Nu exista evenimente viitoare inregistrate in baza de date.

Saptamana Inimii, 2013-09-29
Luni, 8 octombrie 2012, rotarienii din cluburile Baia Mare 2005 şi Baia Mare l-au avut în mijlocul lor pe Radu Popescu, Guvernatorul Districtului Rotary 2241 România şi Republica Moldova. Radu le-a vorbit prietenilor băimăreni, înainte de toate, despre prietenie, despre necesitatea ca împreună să descoperim nevoile comunităţii şi să încercăm ca prin voluntariatul care ne animă, să realizăm proiecte care să ajute comunitatea. Pentru reuşită, cluburile trebuie să-şi dovedească forţa şi implicarea, astfel încât comunitatea să fie conştientă de proiectele şi serviciul către aceasta, respectiv bine informată despre ceea ce facem şi de ce. Alături de noi, în mişcarea rotariană, trebuie aduşi oamenii de calitate ai municipiului, profesioniştii deosebiţi animaţi de acelaşi crez al serviciului pentru că numai aşa vom putea face lumea din jurul nostru mai bună, prin exemplul propriu de voluntariat, de credinţă în binele aproapelui. De asemenea, nu trebuie de neglijat misiunea tinerilor în Rotary, acest fapt fiind recunoscut la nivel internaţional, “Noua Generaţie” devenind a cincea cale de serviciu în Rotary. A salutat eforturile Rotaract T.E.A.M. Baia Mare ai cărei tineri membri dau dovadă de entuziasm, sunt deschişi voluntariatului şi doresc o implicare reală şi cât mai activă în viaţa comunităţii. A fost plăcut surprins să afle de suprapunerea fericită a două evenimente deosebite: organizarea Conferinţei Districtuale Rotaract la Baia Mare, între 12-14 octombrie şi ceremonia chartării primului club Interact din istoria urbei noastre. Nu în ultimul rând, Guvernatorul şi-a exprimat dorinţa ca reuniunile districtuale să aibă o prezenţă notabilă din partea cluburilor, să fim mai prezenţi în acţiunile rotariene internaţionale, să participăm activ la programele Fundaţiei Rotary International prin donaţii şi acţiuni de voluntariat iar cluburile să se implice mai puternic şi în proiectele districtuale.